Sustenabilitatea ecologică a reprezentat istoric și reprezintă în continuare tema revendicărilor unei largi varietăți de mișcări sociale și un element important al agendelor multor organizații. Încă din 1962, când Primăvara Tăcută1 a fost publicată, cu reacții puternice din partea intereselor de business și a publicului general american, în spațiul occidental a fost contestată ideea hegemonică a acceptabilității poluării și degradării mediului ca un preț rezonabil pentru bunăstare, „o parte inevitabilă a progresului” (Hynes 1989).
Degradarea istorică a influenței de care această idee se bucura în trecut a lăsat în urmă un spațiu gol în lumea occidentală – un spațiu al soluțiilor accesibile civilizației umane în abordarea problemei ecologice; spațiu ocupat ulterior de concepții care contrastează puternic cu sustenabilitatea.